De ce aţi plecat din ţară?

  1. acum 2 ani

    Bună ziua.
    În primul rând salut iniţiativa celor de la Digi24 şi le mulţumesc pentru faptul că au făcut posibilă realizarea acestui canal de comunicare cu cei pe care i-am lăsat în urmă, în România.
    Am inițiat această conversaţie cu titlul: De ce aţi plecat din ţară? în idee în care aș dori ca fiecare dintre noi să putem posta motivul pentru care am părăsit România și neregulile de care ne-am lovit.
    Să încep cu mine:
    Sunt un tânăr de 27 de ani care a călătorit mult prin lume și a văzut cât și a trăit în multe țări occidentale precum Statele Unite ale Americii, Franța, Marea Britanie și altele.
    În 2011, după un stagiu militar în Legiunea Străină, Franța, m-am hotărât să mă întorc în România să o servesc, să apăr drepturile și libertățile cetățeanului român, motiv pentru care am decis să urmez o școală de poliție și am devenit polițist.
    După doi ani de școală, în 2013 am fost repartizat într-o comună săracă și mărginașă a județului meu, în care efectiv nu se cunoștea autoritatea poliției în zonă.
    Ajutat de experiența mea militară, de spiritul civic și solidaritate am reușit un an de zile să aduc liniștea după care cetățenii comunei respective tânjeau.
    Considerând că un an de zile a fost suficient desfășurării stagiului de agent debutant în poliție, am "îndrăznit" să mă adresez conducerii Inspectoratului de Poliție Neamț pentru a-mi acorda transferul în localitatea de domiciliu, respectiv Mun. Piatra Neamț.
    De fiecare dată răspunsurile au fost ferme și negative, pe motivul lipsei de personal din cadrul instituției.
    Aș fi acceptat decizia celor din conducere, fără a o contesta însă am fost indignat de faptul că au existat colegi din aceeași promoție cu mine care au fost transferați după doar câteva săptămâni de serviciu pe bază de nepotism sau chiar finanțând acest serviciu mai marilor-înalți ai Inspectoratului.
    După doar un an de serviciu în Poliția Română mi-am dat demisia întrucât am realizat că sistemul este prea infect, corupt până în adâncuri iar un tânăr ca mine, cu idei occidentale de muncă nu va putea în veci să schimbe un sistem de unul singur.
    Îmi pare rău, întrucât eu am iubit această uniformă, am fost iubit de cetățeni, am iubit ceea ce am făcut dar poate că în alte vremuri, când vom reuși să înlăturăm corupția din țară, poate atunci voi putea profesa cu mândria și demnitatea de a fi român.

  2. Domnule Andrieș,

    Îmi pare rău că ați fost tratat așa. În timp ce citeam ce-ați scris, simțeam cum mă cuprinde o ciudă imensă cu privire la nepotismul acesta găsit, nu numai în Ministerul de Interne, ci în fiecare domeniu și structură din România. Poate ați fi valorificat mai bine în Occident, dar, nu știu, poate-o fi o oază cu o corupție neglijabilă în România, cine știe?

    Ca să răspund la thread:
    Eu sunt un student în anul III, în Marea Britanie. Am plecat din țară mai mult din frica de a trebui să îmi clădesc un viitor în România, într-un domeniu (psihologie) ce, deși prezintă oportunități mari de desfacere, e încă la început în termen de teoria pe care se bazează. Dar ăsta-i un aspect superficial.
    Motivul adevărat pentru care m-aș adapta mult mai greu în țară este faptul că am o gândire mult prea „neadaptată” României. Îi tratez pe ceilalți cu respect, politețe și, deseori, mi se-ntoarce înzecit, dar în sens opus.

    Poate-i tot un aspect superficial, dar, până în momentul de față, nu am reușit să nu pun la suflet micile și des întâlnitele excese de orgoliu din partea străinilor mei concetățeni români. Cred că sunt pur și simplu un obsedat de bun-simț.

    Am un respect deosebit față de marea parte a diasporei și față de numărul foarte mare de români din țară care dau dovadă de o educație și un comportament cumpătat; păcat doar că acei mulți oameni din țară, după părerea mea, (poate sunt doar pesimist), sunt în minoritate.
    Cred că numai dacă aș deveni un bădăran, un mahalagiu și m-aș apuca de orice mijloc imoral de a mă „propulsa în față”, nu m-aș mai simți îndreptățit să judec și aș înceta să mai am frustrări de acest fel. Păcat de conștiința asta, care mă judecă și pe mine; altfel înapoi în țară aș fi acum și nu mi-ar păsa de ce ce-ar trebui să fac pentru a avea o „viață trăibilă”.

    Când scap de „ifosele” astea de occidental, în secunda doi mă întorc! Jur!

    Să scap de pretențiile astea iraționale: să încetez să vreau străzi fără gropi, gunoi aruncat la coșul de gunoi, să se stea la cozi, nu să fie îmbulzeală, să nu fim tratați cu sictir de funcționari sau de recepționeri. Astea-s lucruri superficiale. Tre' să încetez să fiu obsedat de a vrea să trăiesc într-un loc cu minimul de respect reciproc. Asta dacă e să fiu capabil mental să trăiesc în țară.

    Voi face tot posibilul să nu-mi mai pese și să-mi schimb comportamentul.
    Până atunci, rămân „fugit din țară”, cu niciun respect față de majoritatea lucrurilor ce presupune ea, în ciuda oamenilor de calitate, ca dumneavoastră, care parcă-s sufocați într-însa.

    Toate cele bune,
    Dan

  3. Vă mulțumesc pentru răspuns, stimate domn!
    Profund

  4. Fără nicio problemă! Vă urez succes în continuarea drumului dumneavoastră spre domeniul în care să vă simțiți complet valorificat — fie c-ar fi în țară sau în străinătate!

    Numai bine!

  5. si eu salut initiativa Digi 24 HD de a introduce acest canal de comunicare.
    La intrebarea adresata de dvs, e simplu de raspuns.E vorba de dezvolare personala, de
    o dorinta de a reusi, de o ambitie. Personal imi doresc sa adun capital si sa investesc in
    Romania. Am cateva idei de planuri de afaceri si sper ca una din ele sa prinda contur in 2015
    in urma unui proiect pe care-l am in vedere.

  6. Mult succes :)

  7. salut initiativa digi24,de a crea un spatiu de exprimare libera si necenzurata pentru romani!buna ziuaDON.ANDRIES.cu respect pentru decizia ta,ma alatur tie,ajungand din motive asemanatoare in strainatate,dand cu piciorul a 12 ani de cariera militara!eu acuz factorii de decizie care au creat facilitati doar anumitor categorii de personal si nu intregului!acuz modul de emitere de legi,defavorizand grav temelia,truditorul efectiv de aducerea de calificative bune,calitate si profesionalism,implicand sacrificii personale,familiale,prejudecati si uneori nedreapta judecata si evaluare!oricum,pregatirea profesionala,experienta muncii in colectiv,ne vor fi de ajutor mereu,doar sa discernem bine.nu am avut creat un cadru legislativ in minister pentru a putea beneficia de remuneratia aferenta vechimii,restructurarii de personal,al momentului!si e cazul a sute,mii poate,de militari angajati pe baza de contract(sergenti,degradati abuziv legislativ!).ALT motiv important al emigrarii porneste de la nivelul de evaluare al situatiei sociale personale,de catre primaria orasului in frunte cu primarul ticalos, cu barba sura,ajuns mare senator,dand unda verde pt o locuinta ANL,DE STAT,NATIONALIZATA,DOAR SPAGARILOR!!!AIZ DNA...AR FI ENORM DE MULT DE VORBIT...SUCCES!

  8. trebuie sa-i taxam in orce situatie...uniti ca la aleger...i putem reusi sai schimbam...sa protestam.nu sa stam si sa ne dam cu parerea ,la dat cu parerea nu stam rau...la practica suntem nimic...

  9. don.andries noi care suntem in tara si nu am facut o scoala care sa ne repartizeze un post (militara,politie), noi intelegem ceea ce dvs ati spus inca de la cautarea primului loc de munca dupa ce depunem 1000 de CVuri degeaba.

    Ro este inca un stat etatist in care votantii cei mai numerosi sunt bugetari si pensionari care au lucrat tot la stat

    acesti oameni care toata viata au lucrat la stat vad in nepotism ceva normal

    mai dureaza mult pana cand aceasta categorie va fi minora in Ro. cel putin inca 25 de ani

  10. A

    Andrei Botar

    7 Feb 2015

    Romani de ce ati plecat din tara asta frumoasa plina de oameni frumosi .Eu sunt din Abrud din Munti Apuseni .

  11. Andrei, dreptate ai, plină de oameni frumoși și buni la suflet. :) Dar plină și de oameni meschini.

    Ca în orice țară, corect; dar la noi e și o boală structurală, instituțională. Respect celui (sau celei) care îi face față! Admirație celui (sau celei) care și depune efort ca s-o îmbunătățească!

  12. In primul rind ma alatur si eu tuturor ,, membrilor acestui club ,, in frunte cu creatorul DG24, a fost o idee exceptionala este ca un diario comun tuturor ,,celor fugiti,, pentru diverse motive dar care in final au aceeasi baza: nonconformismul la mirlanie care s ar traduce din pacate prin prea multe adjective.
    Pacat de saraca tara frumoasa, distrusa de niste minti idioate.

  13. acum 11 luni
    A

    LBUNtl5hGjS

    31 Jul 2016

    Ountsatding. I hope I don't have to make a similar sacrifice, but it may come to that.As for the babes, I used all mine up on a Memorial Day post. So, thanks for reminding us what's worth fighting for.

  14. eqAApHB3z

    31 Jul 2016

    So true!One more to add here is: “Normal users won’t execute current sc82ario&#e2n1;! This is related to my favorite negative cases I run as soon as I receive something new to test!And yes – our profession is some type of mystery. Every product has its own answer for it!

  15. 3TbPoN0aqsMh

    31 Jul 2016

    We <a href="http://yqgviuxphx.com">deenlitfiy</a> need more smart people like you around.

  16. YE7Wi4Md0

    31 Jul 2016

    Super inomtfarive writing; keep it up.

  17. NAhuShbhzZXT

    4 Aug 2016

    This is the <a href="http://cytjaa.com">peferct</a> post for me to find at this time

  18. q9Gn5mHoZk2

    4 Aug 2016

    It's wouenrfdl to have you on our side, haha! http://umebbfoxxd.com nggobjsfks [link=http://udolaa.com]udolaa[/link]

  19. HBU5u3qwo

    5 Aug 2016

    http://queguayabo.com/deer-hit-car-insurance.html http://queguayabo.com/car-insurance-usually-cost.html http://jqsamples.com/car-insurance-smyrna-de.html http://affiyas.com/is-there-free-car-insurance.html http://jqsamples.com/21st-auto-insurance-quotes-online.html http://queguayabo.com/new-york-quotes.html http://affiyas.com/landlord-isurance.html

  20. DAnYlolEj

    5 Aug 2016

    http://somethingsweetcandywrappers.com/life-insurance-ny.html http://affiyas.com/progressive-nj-car-insurance.html http://dentalsummit2016.com/insurance-companies.html http://jqsamples.com/century-21-travel-insurance.html

  21. Newer ›
 

sau Inregistreaza-te pentru a raspunde!

SAU comenteaza direct (nu necesita inregistrare)

 

Numele dvs.

Scrie un raspuns...